Academia de Studii Economice, în general, şi faculatea de Marketing îndeosebi se impune în faţa celorlalte universităţi de profil, nu doar prin renume sau prestigiu, ci mai degrabă prin modul de predare şi prin profesionalismul cadrelor didactice. în fond, nu instuţia te califică, dar te recomandă, însă individul este cel care trebuie să confirme şi să se afirme.
La Facultatea de Marketing, înveţi cum stă “treaba” cu promovarea, vânzarea, cu campaniile promoţionale şi concursurile. Fără a mai gândi că “reclamă” îşi fac doar firmele cu foarte mulţi bani şi cele care nu reuşesc să îşi vândă produsele, dezvăluindu-se clar motivul pentru care toate organizaţiile apelează la marketing.
Daca nu eşti adeptul cifrelor fără sfărşit şi fără sens, marketingul este un domeniu primitor, care te ajută să te descurci, chiar dacă eşti o persoana mai timidă, înveţi să vorbeşti, să asculţi, să comunici cu alte cuvinte. Există, de asemenea, şi foarte multe organizaţii studenţeşti din care poţi face parte şi care te aşteaptă să fii alături de ei.
Facultatea de Marketing te poate forma ca individ, deoarece te ajută să îţi păstrezi spiritul creativ şi inovativ, tototdată, să fii conectat la societate şi realitatea de care ne lovim zi de zi, şi ne dă cele mai bune lecţii.
O să îţi fie drag să iei parte la cursurile facultăţii de Marketing, pentru că te îmbogăţeşte atât din punct de vedere al cunoaşterii cât şi sufleteşte, iar Un Om Educat este Un Om mai Bun! Participarea la forma de învăţămant la distanţă, ID, îţi poate schimba viaţa în bine, mai ales dacă întâmpini greutăţi la locul de muncă sau doreşti ca pe parcursul facultăţii să ai în acelaşi timp şi o slujbă dar să şi obţii o diplomă în economie, specializarea Marketing. Cursurile se desfăşoară atât în săli de curs unde vei avea posibilitatea să te întâlneşti cu profesorul “face to face”, dar şi pe mediul virtual de unde vei putea descărca cursuri, notiţe, studii de caz, probleme pe care să le rezolvi şi să le încarci pe platforma de E-learning pusă la dispoziţie de către Academia de Studii Economice din Bucureşti.
Marketingul este cu siguranţă, un domeniu de viitor, iar cunoştinţele dobândite pe parcursul facultăţi te vor ajuta foarte mult, indiferent de traseul şi drumul ales. De asemenea, facultatea propune şi multe proiecte “after-school”, ce sunt nu numai distractive dar şi foarte utile.